Petruș Stuparu

petrus-stuparu

Petruș a absolvit facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, secţia în limbă engleză. O parte din studii le-a făcut în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Sociale din Trieste. A urmat apoi cursurile masterului în Ştiinţe Politice şi Sociale din cadrul Universităţii Pompeu Fabra din Barcelona.

Şi-a inceput cariera livrând cursuri de Engleză şi facilitând diferite workshopuri în facultate, concentrându-se apoi pe customer service şi proiecte de vânzări. S-a îndreptat apoi către zona antreprenorială, înființând o companie de import-export și distribuție. Compania sa a reușit, încă din primul an de existență, să acceseze magazinele relevante în domeniu și să se impună în mediul on-line prin campanii surprinzătoare pe social media.

În anul 2007, Petruș s-a alăturat echipei Trend Consult.

Petruş este licenţiat de către compania canadiană Eagle’s Flight (Canada) pentru susţinerea programelor de învăţare experienţială. El susţine cursuri de vânzări, customer care și dezvoltare personală.

Experiența lui Petruș acoperă lucrul cu grupuri între 10 și 350 de participanți. Programele livrate de el folosesc învățarea experiențială pentru a genera descoperiri personale puternice, pe baza cărora începe construirea noilor abilități.

Ca speaker, Petruș livrează discursuri cu scop de învățare, dar și discursuri motivaționale. Impactul discursurilor ținute de el trece dincolo de simpla transmitere de informații. El reușește să genereze reacții la nivel emoțional și la nivelul deciziilor individuale. Cunoașterea mai multor limbi străine (engleză, italiană și spaniolă) precum și abilitățile sale de adaptare în comunicarea interculturală, l-au recomandat pe Petruș pentru programe destinate unor echipe eterogene incluzând persoane de diferite naționalități. El a facilitat astfel de programe atât în România cât și în alte locații din Europa și Africa de Nord.

Alături de Trend Consult, Petruş a dezvoltat şi a livrat programe de training pentru clienţi precum ACI România, BRD, Ceramica Iaşi, ING Bank, Orange România, Petrom, RBS, RCI Banque, Renault, Romtelecom, UPC, Vodafone România etc.

Vezi toate videourile cu "Petruș Stuparu"