Mru Patel

Mru-Patel

Mru Patel este antreprenor serial la nivel internațional, unul dintre cei mai bine vanduți autori, coach de succes si mentor. Este om de afaceri, absolvent de Cibernetică la Brighton University, cunoscut în România ca preşedinte al fondului de investiţii European Property Investments.

Este indian de origine, crescut în Kenya. Bunicii săi au migrat în Africa si s-au stabilit acolo ca oameni de business, aşa cum comercianţii indieni faceau vazand o oportunitate economică în dezvoltarea ulterioară a Kenyei.

Mru a învăţat de mic sa se adapteze mediului în care se afla. L-a inspirat modelul tatălui său – al cărui business a trecut de multe ori prin suişuri şi coborâşuri – omul s-a readunat de fiecare dată şi a luat-o de la capăt. „Să te ridici ori de câte ori cazi, să te reorientezi, să te realiniezi şi să devii mai puternic, iată o mare calitate.“ Tatăl său era o persoană echilibrată, de la care a învăţat că banii nu sunt totul.

Dragostea, afecţiunea, familia, cultura, valorile, tradiţia şi societatea sunt extrem de importante şi a demonstrat-o constant prin acţiunile sale. Mru Patel e implicat, la rândul său, în România în diferite acţiuni caritabile ale asociaţiilor United Way, Blue Heron sau OvidiuRom, pe principiul că dacă tot obţii un câştig, e bine să dai ceva înapoi comunităţii.

Antreprenor experimentat, autor de best seller-uri, speaker motivațional­, workshop leader, coach si mentor pentru EntrepreneurSHIP, sunt doar cateva dintre aspectele care îl reprezintă pe Mru Patel. Fondator și CEO al EPIS, Shakti Holistic International și al fondului EPSG, are peste 20 de ani de experiență alături de diverse companii solide, eficiente și stabile pe piața internatională, companii ca : IBM, Sun Microsystems(Oracle) sau Siemens. O altă latură a experienței pe care o are este reprezentată de companiile de finanțare și fondurile de investiții în diverse industrii. Are în palmares investiții de succes în diverse proiecte imobiliare. Personal, a investit, dezvoltat și condus investiții în proiecte imobiliare și diferite start-up-uri în domeniul tehnologic din Europa, UK, SUA și India și după o cercetare detaliată, în piețele emergente din Uniunea Europeană. Din Iunie 2004, Mru a inițiat în România, un fond de investiții în imobiliare.

Mru Patel este activ pe latura antreprenoriatului atât în activități care îl implică în public speaking, branding sau marketing cât și ca scriitor sau ca investitor în start-up-uri. Start-up-urile în care investește sunt cele care se aliniaza cu pasiunile sale și cu afacerile pe care le are în prezent : investițiile în imobiliare, sănătate și wellness, servicii de internet, consultanță și mentorat dar și în activiățile care îl implică ca autor.

Motto – “Helping Entrepreneurs multiply their income in record time.”

Hobby – Golf și Sporturile cu Rachete (jucate la niveluri competitive), socializare și networking, Muzica, Turism

Vezi toate videourile cu "Mru Patel"